SUPLEANTUL


Ce îl poate face pe un cititor obişnuit să ia în seamă o carte ca aceasta, atunci când se afla sub o cascadă de titluri scrise de autori care mai de care ? Poate interesul pentru un subiect anunţat,poate curiozitatea asupra evoluţiei unui scriitor inegal şi dromoman,poate condiţiile ciudate în care a fost comandat şi publicat acest roman cu ziar în coadă.Cel mai sigur ar fi,totuşi, motivul nostalgic.

Petru Popescu a rupt în vremea celor mai tineri ani ai tinerilor de atunci .Marin Preda primise cadou Editura Cartea Româneasca şi publica Viaţa ca o pradă . Ana Blandiana era frumoasă şi sofisticată ,apăruse - ca un tăuraş rupând gardul - Adrian Păunescu iar Nichita,Fănuş,Ioan Alexandru şi Baltag se plimbau pe strada consacraţilor şi nu se mai se salutau cu oricine.

Aceşti splendizi băieţi cu aerul lor infatuat nu mai treceau nici pe la tutungeria din coasta Hotel Lido pe care o ţinea singurul debitant din Bucureşti care dădea ţigari pe datorie artistilor ,Dl.Nicu Pârlea.Dumnezeu sa-l ierte ca multe pomeni şi-a făcut.

Acum dumnealor publicau pagini întregi în Gazeta literară,plachete de poezii groase cât o ciocolată - una la doi ani şi fumau Papastratos de la magazinul Comaliment de pe Bulevard.

De la Uniune pleca Demostene Botez şi se aşeza iarăşi pentru vreo cinci ani Zaharia Stancu cel care îi ţinea pe condeieri în şedinte dese şi târzii.De la şedinţele astea oamenii noştri plecau pe bisericuţe şi specii literare, în grupuri ,direct la Grădina Bufet care se numea atunci Restaurant Doina .Intre toţi se detaşa statura lui Ion Sofia Manolescu ,spilcuit,sobru şi cu un aer impunator care se propaga greu însă, de la înalţimea sa de copilaş de clasa întâi.

În revista Secolul XX apărea Love Story şi unui poet liceean care scria versuri frumoase cu rimă,simple şi luminoase – Mircea Dinescu – i se publica volumul Invocaţie nimănui.

Erau deja semne de relaxare ideologică dar puţine, bine controlate şi cenzura avea o foarfecă ascuţită ca briciul .Orăşenii luau micul dejun cu marmeladă pe pâine sau treceau peste el iar la ţară colectivizarea elibera braţe de muncă pentru industria orşelor şi minţi tinere pentru Universităţi.

Publicarea romanului Prins a facut multe valuri atunci.Petru Popescu scria altfel decat era stilul admis şi pe deasupra era un tip prezentabil ,deştept şi direct.Scandalurile de plagiat legate de nişte scriituri ale lui Barbu ,cancanurile amoroase din lumea artistică ori vremea rea nu au reuşit să acopere vâlvătaia acestui succes.Pălălaia s-a mai potolit când Lucian Pintilie a montat la Bulandra Revizorul lui Gogol.La primele spectacole a fost sold-out .Nu s-a putut intra decât pe furiş ori cu forţa,la urmă.După cinci reprezentaţii se găseau bilete dar spectacolul era scos definitiv din program.Şi scos a rămas iar regisorul,ambalat,săpunit şi lăsat să se duca pe pustii să monteze pe acolo.Pe bună dreptate,pentru că nu se mai aştepta nimeni după Reconstituirea să o facă iarăşi de oaie.

Dar Petru Popescu,scria repede,era harnic şi a scos rapid alte doua texte de roman care nu au mai stârnit vâlvătaia lui Prins dar au intreţinut bine atmosfera fierbinte din jurul prozatorului.

Acestea sunt numai o parte dintre motivele care pot determina pe cineva să citească ultima carte a d.Popescu.Tinerii cei tineri care s-au lăsat prinşi atunci de acel prim roman al omului nostru sunt acum sexagenari ca şi autorul şi au un motiv in plus să se întâlnescă într-o lectură,după ani, ca la o agapă colegială, în speranţa ca măcar el să fi ramas la fel de tânăr cum l-au cunoscut.

Altfel,cartea nici prea lungă nici prea scurtă,se citeşte uşor ,are o epică restrânsă şi dezvoltă agreabil cunoscutele atitudini cavalereşti ale scriitorului faţă de Patrie şi Femeie.Pe care le lasă ,totuşi, baltă urmărind un destin de emigrant pe care şi-l justifică în câteva rânduri explicit dar cam insistent.

Concluzia ar fi că ultima carte a d.Petru Popescu poate fi citită sau nu fără nici o pierdere importantă.



*)Petru Popescu,Supleantul,Edit.Curtea Veche,2009

Un comentariu:

Anonim spunea...

Mi se par corecte aprecierile despre carte si autor. Mie, personal, infocat cititor de carte scrisa de Petru Popescu in anii '70, Supleantul mi se pare o scuza care acuza.