Un meniu a la carte

Lunile de iarnă deşteaptă cam peste tot apetenţa pentru preocupari culturale.

Mai puţin sportive şi numai dintre acelea care presupun zăpadă ori gheţuş.

Apetenţa respectivă ar trebui aşa fel stinsă încât să nu dea greaţă ori o proastă digestie, pâna la urmă.Tentaţia este de a încerca un număr cât mai mare de feluri dar un reflex de apărare ne poate aduce în situaţia de a alege de pe listă o combinaţie echilibrată şi agreabilă.

Iată ce s-a putut alege din meniul pe ianuarie-februarie .

1.Supe ,ciorbe

In general pe categoria restaurante medii,populare şi cantine sunt disponibile trei feluri de ciorbe : de zarzavat, de văcuţă şi de purcel.

Carnea se fierbe separat ,dupa origine, în apă chioară.

Prepararea ciorbei se face după următoarea reţetă : se fierbe o zeamă din tot felul de ingrediente cât mai comestibile care se distribuie în farfurii .

Cine a poftit ciorbă de purcel primeşte în zeama asta o bucăţică de carne de purcel,cel cu văcuţa una de văcuţă iar ăla cu zarzavatul numai zeama.

La această secţiune putem vedea pe Sandra Bullock et.co în The Proposal , pe Hugh Grant şi Sarah Jessica Parker în Ce-o fi cu soţii Morgan (Did You Hear About the Morgans?) ori pe George Clooney fâţâindu-se în Up in the air.

Pentru această reţetă se iau un tinerel mai tomnatic şi o cuconiţă care ori se plac dar nu se vor demascaţi, ori se vor dar nu se complac să se ia,ori se plac şi se vor dar unul dintre ei a zbârcit-o rău.

Se bagă şi nişte cadre largi cu peisaje luminoase ,câteva maşini,iahturi,avioane şi avionete ,ceva şiroaie de lacrimi pe faţă ori pe ascuns,un ins care fumează la vedere dintr-un pachet de Marlboro , steagul USA fâlfâind pe o peluză etc., se fierbe totul la un foc iute şi se mestecă repede să nu se prindă cineva cum au trecut două ore fără nici un rost.In gură îţi rămâne un gust plăcut dar care dispare repede fără să te sature de obsesia unui spectacol adevărat.

O supă generoasă cu pătrujel de grădină,crutoane ori găluşti se poate servi încă, văzând It's Complicated - E tare complicat , unde Steve Martin , Alec Baldwin şi Meryl Streep se tachinează cu indulgenţa şi umorul pe care, poate, numai vărstele venerabile le mai deţin.

Pentru mahmuri, doamne pragmatice ori temperamente dornice să privească adevărul în ochi ,ar merge foarte bine o ciorbă acră,cu ardei iute,fierbinte şi consitentă precum filmul d.Michael Moore, Capitalism a Love Sory care poate scula din boală pe oricine a crezut vreodată legile economice aiuristice ,servite unei generaţii de nişte derbedei incapabili şi nesimţiţi.

2.Felul principal

Este elementul culinar care ar trebui să ţină de foame şi să asigure energia ( spirituală în acest caz) pentru un timp rezonabil.

Din păcate la Bucureşti dar se pare că şi în provincie, este sărăcie.Orchestrele filarmonicilor sunt certate cu dirijorii, directorii cu Ministerul,soliştii umblă cu traista în băţ prin lume şi cântă pentru o supă în biserici goale iar teatrele dramatice au repertorii vetuste,regizate de bezmetici şi jucate de actori zaharisiţi care plăng după pensii la tv.

Un flux de energie îl poate presupune la Sala radio concertul Fanfarei militare nationale.

Sală impunătoare,coloane clasice la faţă . Se intră printr-o laterală întunecată .Doamnele pe tocuri se poticnesc şi se agaţă în cădere de cine apucă.Foaiere reci,garderobiere indiferente, plasatoare acre.

Printre melomanii serii aleargă destul de multă puştime şi sunt vreo doi ţânci care umblă de-a buşilea.

Într-un colţ vreo patru inşi trag din ţigari ,suflă fumul pe un ochi de geam şi îşi pasează o sticlă suspectă.

Sala, cunoscuta pentru buna sa acustică , arată cum o ştim.Pe estrada amplă, spre fundal, orga luceşte şi impune iar mai spre faţă alămurile sclipesc orbitor.

În stal ambianţa este de iarmaroc .Copiii zburdă de colo-colo ,două adolescente grăsuţe fac poze focus la tot ce mişcă şi ce nu şi câteva doamne masive în rochii înflorate ies din culise cu peturi de apă de robinet pentru cunoştinţele din sală.Puştimea însetată se prinde repede şi se avântă ca o hoardă în backstage să bea direct de la ţuţuroi.

Cam jumătate dintre spectactori nu ştiu dacă au nimerit bine şi sunt stânjeniţi dar ceilalti se simt ca acasă ori la picnic.

Psihodrama se amplifică atunci când dinspre culise încep sa vină în sală purtând uniforme ţepene, instrumentiştii să se pupe cu spectactorii.

Abonatele permanente ale Sălii – aşa-numitele cotoroanţe de filarmonică – scot batistele să se apere cumva, dar scapă deoarece se lămureşte că erau pupate doar neamurile artiştilor , invitate de drept .

Dirijorul serii apare şi el expunând o chelie veritabilă şi după ce lasă bagheta în grija băiatului de la camera de transmisie, merge în lojă să pupe o duduie cochetă.

Odată pupăturile terminate conertul pare să înceapă.Totuşi ,nu aşa de repede pentru că pe scenă va trebui să mai urce un cor supranumerar, precum şi un jazz-band care a lăsat pe toată lumea mută de uimire.Aceasta fiind partea agreabilă a serii, a urmat chinul.

De a asculta dupa fiecare două piese pe d.dirijor care prezenta publicului

mulţumirile,sponsorii,binefăcătorii,starea vremii ,istorioare şi bancuri jenante, având în intenţie să-şi lase colegii să mai sufle.

Alt chin a fost larma pe care această adunare de alămuri,coruri şi instrumente electronice supraamplificate a făcut-o pe baza unor partituri care aveau legatură cu orice, doar cu muzica de fanfară nu.Dar nici cu melodia,ritmul,armonia,măsura şi bunul simţ.Aplauzele au venit doar de la rubedenii pentru că spectatorii plătitori rămăseseră înmărmuriţi încă de la primele două piese .

Ieşirea a fost un alt chin pentru că evacuarea publicului, care dorea să scape cât mai repede de acest coşmar, se făcea numai pe o uşă micuţă dar cu un prag înalt.

În drum spre maşină un domn bombănea că din tot concertul i-a plăcut doar fata de la oboi.Restul a fost numai un ghiveci stupid şi o pierdere de vreme şi de bani - deloc puţini.

Cu aceeaşi bani se poate însă procura un minunat ,memorabil şi fabulos

3.Desert

Exact de unde nu te-ai putea aştepta.De la Opera Română.

Deşi austeră, primirea spectatorului e demnă şi atentă.Sala îngrijită şi primitoare iar lumea discretă şi amabilă.

Copiii, destul de mulţi şi de mai multe naţii, sunt liniştiţi şi pricep unde se află.Iar spectacolul a bucurat toată asistenţa care la final nu se mai dădea dusă.

Despre artişti nu se poate spune mai nimic pentru că nu sunt nume sonore iar pentru talentul, tinereţea ,dăruirea,dragostea şi plăcerea cu ,care au făcut o operă obositoare,lungă, pretenţioasă şi bine cunoscută de mai toată lumea este greu să găseşti vorbe de apreciere echivalente.

Din aceleaşi motive nu se poate spune mare lucru despre dirijor ,orchestra invizibilă din fossă şi nici despre doamna care a făcut decorul simplu şi ingenios precum şi costumele sugestive şi elegante.

Regisorul spectacolului iar nu poate fi suficient de aplaudat de cuvintele prea puţin exacte pentru cum a dirijat jocul interpreţilor şi cum a plasat într-un fel discret aluziile despre actualitatea acestei opere tricentenare.

Este vorba de Nozze di Figaro de W.A.Mozart şi care ca desert pentru foamea spirituală de care suferim poate înlocui orice supă reîncălzită şi orice ghiveci cu pretenţii.