Garofiţe sălbatice

Pentru

vecini şi trecători persoana cea mai marcantă din tot liceul este Nea Ilie .Nu prea îl bagă în seamă nimeni dar toată lumea îl cunoaşte .Puţini ştiu cine e directorul sau profesorul de matematici dar pe dumnealui îl ştiu toţi.

Vreo două luni era să fie mai populară doamna de sport despre care ziarele au dat nişte picanterii cu poze .A fost doar un foc de paie.Profesoara cea dragalaşă s-a mutat dar el a rămas.

Se spune că a intrat prima dată pe porţile şcolii când acesta era încă Lyceul de băeţi.

Unii afirmă că a început şcoala odată cu academicianul T.Alţii nu se îndoiesc de faptul că academicianul i-ar fi frate că prea seamană .S-a întâmplat doar că unul a ieşit din liceu ca sa se ocupe de istoria artei sau de arta istoriei iar celălalt a rămas ca să aibă grijă de liceu.

Tăcut,vioi cu ochi albaştri jucăuşi, mişună prin curte cu lopata şi mătura .

Dacă este întrebat ceva se opreşte din lucru şi răspunde zâmbind cu un gest care lămureşte situaţia.

Multe s-au schimbat în şcoală doar el a rămas la fel .

Are haine lucioase de atâta purtat ,aceleaşi iarna şi vara .Pe capul ras ţine un acoperământ care seamnă cu o cratiţă neagră fară torţi şi umblă încălţat cu nişte bocanci siniştri .

Când platoul liceului este animat de vreo adunare ori când fetele şi băieţii intră la ore Nea Ilie nu e de găsit .
După ce adunările se risipesc se iveşte şi el iar curtea şi toata grădina sunt ale sale.
Strânge, îndreaptă,pliveşte ,stropeşte,mătură şi spală ,tăcut ,iute,mulţumit şi senin .

Înainte să se ascundă din nou trece pe cărarea din faţa bustului lui Şuteu la care se uită complice .El ştie cum a lămurit stolurile de vrăbii din castani să nu-şi facă niciodata de cap pe ţeasta statuii.

Pe la jumătatea lunii mai ,dupa ce castanii nu mai au flori iar cele ale salcâmilor se trec,omul nostru nu se mai vede deloc .

Atunci dimprejurul statuii lui Şuteu ,dintr-o brazdă rotundă ţâşnesc coroanele franjurate ale garofiţelor sălbatice ale lui Nea Ilie .

E un covor răvăşit şi mişcător care opreşte trecătorii în loc contrariţi de mirosul care îi surpride ca o idee salvatoare .

Unii mai rămân puţin privind zidurile de căramida roşie ale cladirii sau comentează ceva cu persoana pe care o ţin de mână iar alţii se pun în mişcare cu lumina de pe faţă schimbată .

Undeva în cotlonul său trebuie ca zâmbeşte şi Nea Ilie .