Nu va jucati cu focul

Sunt intamplari care seamana atat de bine unele cu altele incat fenomenul nu se poate sa nu dea de gandit.
De ce acelasi fel de intamplare s-ar repeta la intervale atat de scurte ?
Acum cativa ani ,de la catedra se insista pe o regula care nu mai este de actualitate .Anume ca repetitia este mama invataturii.
Sentinta era clamata in latineste si mai ales pentru insusirea la un nivel cat de cat multumitor,trebuia sa repeti declinari, conjugari si alte deprinderi contorsioniste ale acestei limbi, pe dinafara ,pana-ti intrau in cap.Dupa care din lipsa de exercitiu iti iesau repede din cap ,ca sa faca loc altor invataminte mai bune sau mai rele.
Copiii zilei nu prea mai stiu de aceasta regula si explicatia ar fi ca, pe deoparte ei invata lucruri mai accesibile si mai pragmatice iar pe dealta parte este sigur dupa parerea lor- mai ales - ca ei sunt mult mai destepti decat generatia de dinaintea lor.Si nu le place sa fie contrazisi .

Asadar ,se repeta tot felul de istorii care nu lasa nici un folos in urma lor.
Sa mergem pe exemple .

Se cunoaste in tara marelui Caragiale un regisor modern care pe cat este de decorativ pe atata este de malac.
In aparitiile sale pe la emisiunile sustinute de cuconetul cu aere culturale ,vine cu o barba zburlita pe fata si are atarnate de gat tot felul de talangi si margele ,despre care lumea vorbeste in soapta ca ar fi insemne masonice.
Asa o fi pentru ca le-am vazut de vanzare si prin talciocul de la Morarilor.
Se stie ca in talcioc nu se poate sa nu afli orice obiect de care ti-ar trece prin cap sa ai nevoie.
Acest personaj ,bineinteles,vorbeste cu gratioasele lui amfitrioane despre teatru si iar teatru.Ele zambesc tot timpul si-I adreseaza ,in timp ce-si schimba picioarele expuse cu generozitate unul peste altul,intrebari din care trebuie sa reiasa alura lui de mare artist si vizionar.
La fiecare aparitie de acest gen, regisorul Matahala este intrebat pentru a destinde asistenta, in cati ani a terminat el facultatea de patru ani si el raspunde cateodata ca in sapte alteori ca in opt ani.Si gratioasele izbucnesc intr-un ras cristalin -dar retinut - in timp ce-si schimba iarasi picioroangele.
Ce e cu acest personaj,de fapt ?
Se stie ca de ani buni aceasta figura a teatrului romanesc tranteste toate piesele pe care le pune in scena .Nu se mai tine minte de cand nu a facut trei sali pline la rand sau de cand vreo punere in scena a acestuia a trecut in stagiunea urmatoare.Motivele ni le serveste chiar dumnealui : persecutia politica,invidia colegiala,nentelegeri cu directoratul,aroganta si lenea actorilor , saracia publicului ,venirea verii,sarbatorile de iarna si de primavara,postul mare si al Craciunului si nu in ultimul rand concurenta fara rusine a cinematografului,televiziunii si internetului.
Toate astea s-au pus pe capul lui sa-l distruga, dar el nu se lasa.
Pune in scena alte si alte piese le tranteste si pe alea ,si tot asa.
Asta in timp ce la National ,trei venerabili actori tin o piesa de zece ani ,cu sali pline .Si regisorul lor nu e somitate dar stie meserie.
Totusi ,uite ca lumea nu invata din intamplarile astea si directorii continua sa-I dea cabotinului piese pe mana, ca sa le hacuiasca dumnealui .

Alt exemplu .
Copiii de liceu au luat obiceiul de a merge la asanumitul bal al bobocilor.
Aceste baluri se fac prin niste stabilimente cu mofturi de extravaganta ,dar in realitate sunt niste carciumi foarte periculoase.Nervii acestor copii si tineri sunt biciuiti de niste puslamale fara scrupule care ii indeamna sa se dedea la tot felul de pericole, pe scenele improvizate.
Acum doi ani a luat foc o fetita si zilele acestea alta .
Ce vrea sa spuna aceasta intamplare repetata nimeni nu vrea sa stie.

Zilele trecute s-a redeschis sala Teatrului de Opereta din Capitala. Promovarea a fost buna si lumea a cumparat toate biletele.
Ca o coincidenta si sala aceasta a fost distrusa acum doi ani de un serios incendiu produs de o mana criminala care a uitat sa scoata noaptea un resou electric din priza,se zice.
Seful teatrului ,un tanar entuziast –dar cu masura,a enumerat avatarurile prin care trecusera toti cei care si-au legat cariera de aceasta sala, pana au izbutit ca sa dreaga urmarile pojarului de opereta.
Hai sa vedem si noi .
O opereta de Kalman .Cu dragoste,suferinta, tiganci fragede in fustele inflorate ale doamnei Levinta,cor supranumerar,o soprana delicioasa care cam zbiara uneori si un tenor acceptabil dar cam grasut.
Orchestra din fosa si dl dirijor au fost,daca se poate spune asa, la inaltime.
Spectatorii frematau de placere si aplaudau cu indarjire fiecare arie dusa cum ,necum la bun sfarsit.
Pana la un punct ,ca pe urma pe unii cred ca i-a cam luat frica si li s-a stricat cheful.
Pentru ca in trei randuri,au aparut pe scena cate trei tiganci purtand fiecare cate o tingire cu valvatai adevarate de o jumatate de metru.Plimbandu-se printre coristi ,trecand pe langa solista la un pas si putin lipsind ca sa nu dea foc parului surioarei contelui .
Am inceput sa ne cam uitam unii la altii si au fost sunt sigur,si murmure ici colo .
Era cam de neinteles,sala era tixita si daca scapa vreo piranda focul din mana ,nu stiu ce ar fi iesit.
Ca sa fie totul ca la carte, de cateva ori s-a bagat si un fum gros pe scena de a trebuit sa cam radem, pentru ca dl conte nu a reusit sa o gaseasca din prima pe contesa cu care avea de facut duetul.
Daca si acesti oameni la care focul le-a ars teatrul nu s-au invatat minte, ce se mai poate spune ?
Cum ce ?
Sfanta fire de artist ...
Sa nadajduim ca zapaceala artistica nu o sa le mai permita sa-si uite fierbatoarele de cafea in priza la plecarea din teatru ,seara .
Prin urmare iata niste intamplari din care putem sa deducem ca nu e bine sa te joci cu focul.Ce descoperire pe care o stiu si copiii de doi ani !

Prin extensie reiese truismul pe care il banuiti : istoria se repeta.
E drept,ca uneori,degeaba.