Cu Vera dupa melci


Vera este destul de populara pe blogosfera.
Este lupoaica ce are grija de curtea familiei,fara sa iasa prea des din camera de zi ,in care zace pe unde apuca.
S-ar putea spune ca este un caine de curte care sta mai mult prin casa.
Pentru mirosul ei deocamdata nu am consideratiuni.
Dar despre urechile ei cate nu se pot spune...urechi de lup ,deh.
Are o memorie auditiva daca pot zice asa,de elefant.
Mai intai, ca ea stie tot ce misca pe strada.
Are clientii ei .
Pe unii ii latra la deruta,pe altii ii pandeste si cand ajung in dreptul portii se dezlantuie cu urletele a 10 lupi .
Altii o lasa rece.
Categoriile nu sunt imuabile .
Te poate trece de la o grupa la alta si tu habar sa nu ai.
Daca pana ieri dadea din coada si radea la tine printre zabrelele ,astazi te latra mai rau ca un lup adevarat.
Ai facut tu ceva,ai calcat stramb,ai mintit,te duci cu lectiile nefacute la scoala.
Doar tu si cu ea stiti.
E problema voastra,noi nu ne bagam.
Singura persoana fata de care a avut decand era atatica o atitudine constanta a fost POSTASUL. Postasul generic ,nu un anumit postas.
De cand a venit Vera la noi,a schimbat trei postasi si cu fiecare a fost la fel.
Cum apare postasul, la poarta se dezlantuie teroarea .
Latra ca o mitraliera cu doua tevi,salta,zgaraie,da sa rupa gardul.
Este Uraganul Vera declansat de postas.Ce o fi nu stie nimeni, doar presupuneri...
Se pare ca ar fi revoltata pana la paroxism de pensia mult prea mica pe care omul o aduce bunicii.
Parca noi nu ? Dar stim ca am latra degeaba...
In vara aceasta Vera nostra nu a avut multe probleme.
Pe straduta umbla cam aceeasi oameni. Ea stie pe dinafara si dinainte cand e de latrat,cand sa mearga doar asa preventiv la poarta ,cand sa anunte masina de gunoi si bineinteles ,cand vine pensia.
Cum o aud pe Vera, pensionarii strazii se prezinta urgent pe la poarti, cu buletinul in mana.
E ca sirena de la Uzinele Vulcan.

Anul acesta insa a avut o preocupare suplimentara.

Melcii.

Din iunie si pana acum un numar nedefinit de mare de melci au asediat curtea noastra dinspre curtea vecinului.Un asediu continuu,tenace si pe un front larg.
Ceva de genul liniei Focsani_ Namoloasa sau liniei Maginot , pastrand proportiile insa .
Ei bine,daca nu era Vera ,ori ne mutam ori scoteam melcii din ciorba si de prin pantofi toata ziua ,buna ziua.
La inceput,cand au aparut i-a privit mirata si a incercat o cale de intelegere cu ei.Radea la ei,ii intorcea cu burta in sus ,sau ii dadea de-a dura cu labuta prin curte.
Asta pana cand le-a priceput intentiile si strategia de invadatori.
Dupa asta nu a mai fost ‘’ picior’’ de melc la noi.
Cum trecea unul de gard,Vera lasa tot se ducea la el,ea stie cum il gasea,il lua de ceafa il strangea in gura de-i paraiau nitel oasele,pe urma ii da o laba la fund si-l trimitea de unde a venit.
Cum ii auzea ,cum ii vedea si cum ii depista,mai ales noaptea,doar ea stie dar nu spune.
Un timp nu am mai vazut nici macar un melc pe la noi.
Ori am invins noi,ori au renuntat ei ori au facut o pace separata cu Vera,acum nu mai conteaza.
Chestia este ca azi pe la pranzisor, vad un melc cam cat o nuca langa cismea.
Iesise din rulota si manca dintr-o bucata de paine care cazuse mai de dimineata din ratia pasarelelor.
Saracul...
Vera statea la distanta la ea in cusca.Am fost induiosat pana la lacrimi.Si daca eu eram asa, va dati seama cat de topita era Vera .
Armonia si pacea se plimbau frumusel la brateta prin curtea noastra...

Anul acesta Vera prin iulie,a naparlit.
Cum se zice ,lupul si-a schimbat parul...

Dar daca si-o fi schimbat si naravul ?

2 comentarii:

Ana spunea...

imi ameninti serios parerea ca eu scriu frumos.
am ras cu lacrimi :D

Anonim spunea...

multumesc,dar eu joc la amatori.e un mare handicap.