Arhitecti in crucea noptii *

Strada din centrul orasului are traseul unui rau de campie care curge spre fluviul sau fara sa se grabeasca .Are tot felul de cotituri si ocolisuri iar pe malurile sale stau cuminti si tacute case mai inalte ori mai scunde .
La tara la astfel de strazi li se spune drumuri si sunt facute din pamant ori pietris. Pe astfel de strazi chiar daca sunt ca strada nostra situate in centrul unei metropole, oamenii se cunosc intre ei isi dau binete si schimba cate o vorba.
Trecatorii care intra pe aceasta strada venind de pe bulevardele apropiate isi iau imediat alta atitudine.
Ei nu mai merg cu capul in pamant sau privind fara expresie inainte . Pasii lor nu mai sunt perfect egali ci isi incetinesc ritmul pe trotuarul deformat de radacinile copacilor . Privirea lor se ridica spre fatadele caselor sau ratacesc prin curtile napadite de verdeata
Acesti trecatori daca in drumul lor spre vre-un interes in zona,descopera aceasta cale,de multe ori revin ,sunt cunoscuti de localnicii care ii repereaza inca de la primele lor aparitii si sunt adoptati cu usurinta de cateii care latra din spatele gardurilor.

Presupunand ca cineva merge pana la capatul strazii se va trezi la intr-un fluviu larg de masini care merg lipite una de alta .
Este un bulevard cu nume din Istorie care duce spre Piata Romana .
Acelasi bulevard aduce spre casele lor cu destul de mare greutate oamenii care au fost prin aceasta Piata ori dincolo de ea.
Celalalt capat al strazii cu aspect de rau este afluentul unui torent zgomotos si imprevizibil.Acesta cara zi si noapte masini mari si mici,tramvaie ,basculante si camioane,ambulante,motociclete si carute,rulote si utilaje cu aspect agresiv .
Sub acest torent agitat,umbla linistit metroul.
Pana acum nu au fost semnalate in valtorile acestui bulevard,tot cu nume din Istorie, doar avioane . Din cand in cand insa traseul lui este urmat de elicopterele care vor sa ajunga la Spitalul de urgenta sau de mici ambarcatiuni tractate pe trailere spre vreun luciu de apa.

Intre aceste doua bulevarde cotropite de rumoarea si agitatia secolului ,strada ca un rau de campie se complace intr-o atitudine lenevoasa si indiferenta pe care o coboara asupra parculetului cu statuie ,bisericutei somnolente, trecatorilor si localnicilor care stau pe malurile ei de o viata si din tata-n fiu.

De cateva saptamani zona a fost insa atinsa ,ca mai tot orasul,de avantul celor care vor tot timpul sa aiba ceva de facut.Sunt cei care nu suporta sa stea locului,sa gandeasca ,sa contemple sau sa citeasca si se apuca atunci sa repare ceva.Orice,doar sa nu stea.
Chiar daca obiectul pe care cade urgia functioneaza perfect,acesti oameni foarte apreciati si considerati drept harnici,se apuca sa-l repare . Daca reparatia duce la distrugerea obiectului,tot e bine ca nu au stat ca niste trantori.

Strada noastra nu trebuia defel reparata.Dar din lipsa de activitate si vremea fiind tocmai buna, s-au apucat sa o repare.
Au inceput cu un desant de oameni tacuti si eficienti inarmati cu lopeti si tarnacoape si sustinuti din linia a doua de utilaje agabaritice uriase , s-au apucat de treaba.
Au sapat transee,au dizlocat bordurile puse de Pache,au ras cablurile aeriene cu benele si cupele .Au mutat masinile de pe trotuare in mijlocul drumului si au descarcat stive de borduri cenusii pe care le-au asezat in forma de cazemata.
“ Agresorii “ barbosi ,slabi si privind numai la pamantul pe care il muta de colo colo,la toate intrebarile timide ale bastinasilor raspund doar cu “ nu stiu “ .Vorbesc numai intre ei incet si tot cu ochii in pamant.Cand cred ca nu ii vede nimeni jupaie crengile corcodusilor de fructele lor firave si dau cu lopetile in nucii de pe langa trotuare.
Manaca nuci verzi si rad intre ei
Din loc in loc pe fostele trotuare au aparut un fel de coline de nisip galben si umed din care tacutii barbosi mai incarca o galeata sau o roaba si pleca mai departe cu el,doar ei stiu unde.
Noaptea pe strada noastra se lasa linistea.O liniste ranita si trista dupa distrugerile de peste zi...

Daca insa ar fi trecut cineva intr-o anume noapte pe aici ar fi observat pe o movila de nisip de sub un felinar ce lumina palid,doua siluete ghemuite .
Privind mai atent iti dadeai seama ca nu erau hoti de nisip si nici copii care sapa la miezul noptii.
Erau un baiat si o fata care pareau ca lucreaza ceva,paziti de un pechinez vigilent stand in fund cu spatele la ei.
Baiatul cu parul negru si cret ,avea aerul unui student de anul intai iar fata firava,imbracata cu un hanorac si purtand gluga pe cap, sigur era liceeana.
Fata se urca pe nisip si il tragea cu mainile goale jos spre baiat.Tacut,fara sa o priveasca baiatul ,atent ,manuia o scandurica repede si exact ca un om care stie ce face.
Fata cand nu tragea nisipul il batea cu pumnii si palmele dupa care baiatul venea si il modela cu scandurica lui.
Daca privitorul ar mai fi avut rabdare vreo ora ar fi vazut ca la un moment dat,somnambulii nostri s-au ridicat si tinandu-se pe dupa mijloc au ramas nemiscati uitandu-se la un castel medieval inconjurat de doua randuri de ziduri.
Constructia era imprejmuita de un val de aparare si un sant care erau facute de fata.
Totul sub lumina felinarului si a lunii pline .

Dupa cateva clipe s-au intors unul spre altul,s-au privit ,baiatul a dat din cap iar fata si-a plecat ochii .Deodata, au sarit pe efemerul castel si l-au nivelat cu pantofii lor albi...

Fata si-a sters ochii de parca i-ar fi intrat sub pleoape nisip, s-a scuturat de un fior de frig a, luat catelul in brate si a plecat cuprisa dupa umeri de student ,spre bulevardul cu nume din Istorie,care pentru vreo doua ceasuri era pustiu...

* dupa un fapt real